x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O cofetărie din Oradea a luat foc. De la ce a pornit incendiul

O cofetărie din Oradea a luat foc. De la ce a pornit incendiul

25 Mai 2020   •   11:51
O cofetărie din Oradea a luat foc. De la ce a pornit incendiul

Un incendiu a izbucnit pe terasaunei cofetării din incinta celui mai mare complex comercial din Oradea, situat în cartierul Nufărul, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor.

"Apelul a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor în jurul orei 5,30, sesizând producerea unui incendiu la o terasă de pe strada Nufărului. La locul indicat au fost mobilizate două autospeciale de lucru cu apă şi spumă care au localizat şi lichidat incendiul în aproximativ 20 de minute, împiedicând propagarea flăcărilor în interiorul localului," a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roşca.

În incendiu au ars patru mese, două scaune din plastic, şi 15 metri pătraţi de vată minerală.

"Cauza probabilă a producerii incendiului a constituit-o fumatul", a precizat Camelia Roşca. 

×
Subiecte în articol: incendiu cofetarie oradea fumat