x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O delegaţie a poliţiei spaniole se află la Timişoara pentru anchetarea ucigaşului Sergio Morate

O delegaţie a poliţiei spaniole se află la Timişoara pentru anchetarea ucigaşului Sergio Morate

20 Aug 2015   •   12:34
O delegaţie a poliţiei spaniole se află la Timişoara pentru anchetarea ucigaşului Sergio Morate

O delegaţie a poliţiei spaniole a sosit, în această dimineaţă, la sediul IPJ Timiş pentru a discuta despre cazul dublului asasinat în care principalul suspect este Sergio Morate. Vă reamintim că spaniolul a fost prins în locuinţa din Lugoj a unui prieten pe care l-a cunoscut, în urmă cu câţiva ani, în închisoare, în urma unei operaţiuni a celor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale al Poliţiei Timiş, relateză pressalert.ro

Bărbatul a fugit din Spania după ce şi-ar fi ucis fosta prietenă şi o amică a acesteia, aruncându-le apoi cadavrele într-un râu. Morate a fost arestat provizoriu pentru 15 zile, judecătorul așteptând să primească mandatul de arestare european tradus pentru a putea judeca solicitarea. Autorităţile spaniole au trimis o cerere suplimentară ca maşina cu care Morate a venit din Spania să fie sechestrată şi dusă în Spania. Delegaţia venită astăzi la Timișoara este condusă de şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale al Poliţiei Spaniole. Poliţiştii spanioli sunt aşteptaţi la Lugoj pentru a vedea maşina şi a stabili cum se va proceda în următoarele etape ale anchetei.


×