x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie a accidentat mortal cu maşina un cioban care însoţea o turmă de oi

O femeie a accidentat mortal cu maşina un cioban care însoţea o turmă de oi

22 Dec 2015   •   16:49
O femeie a accidentat mortal cu maşina un cioban care însoţea o turmă de oi

O femeie de 59 de ani din Brăila care se afla la volanul unei maşini a accidentat mortal un cioban care însoţea o turmă de oi pe DN22, potrivit informaţiilor furnizate marţi de Biroul de presă al IPJ Brăila.

'Petrica B. (59 de ani), din comuna Şuţeşti, în timp ce conducea autoturismul, pe DN22, în afara localităţii Movila Miresii, a surprins şi accidentat mortal o persoană de sex bărbătesc, de circa 55-60, neidentificată până în acest moment, care se afla pe partea carosabilă, însoţind o turmă de oi', potrivit IPJ Brăila.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

×