x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie a murit în urma unui accident produs de un şofer de 82 ani pe DN 25

O femeie a murit în urma unui accident produs de un şofer de 82 ani pe DN 25

10 Mai 2019   •   11:07
 O femeie a murit în urma unui accident produs de un şofer de 82 ani pe DN 25
Sursa foto: Captura Antena 3

O femeie de 82 ani a murit în urma unui accident produs de soţul ei, de aceeaşi vârstă, aflat la volanul unei maşini cu care a intrat într-o depăşire neregulamentară pe DN 25, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, Gabriela Costin.

"Accidentul rutier mortal s-a produs pe DN 25, la km 52+600. Autoturismul, condus de un bărbat de 82 ani, care circula dinspre Tecuci spre Galaţi, a intrat în depăşirea altei maşini pe care a acroşat-o cu partea din dreapta, după care a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit un autocamion cisternă. A rezultat rănirea gravă a şoferului şi decesul pasagerei din dreapta faţă, în vârstă de 82 de ani", a precizat Costin.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident dn 25