x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie a murit şi alte două persoane au fost rănite, după ce un microbuz s-a răsturnat pe DN6

O femeie a murit şi alte două persoane au fost rănite, după ce un microbuz s-a răsturnat pe DN6

28 Aug 2018   •   10:20
O femeie a murit şi alte două persoane au fost rănite, după ce un microbuz s-a răsturnat pe DN6

O femeie a murit şi alte două persoane au fost rănite şi transportate la spital, după ce un microbuz s-a răsturnat marţi dimineaţa, pe DN6, la ieşirea din localitatea Stoeneşti spre municipiul Caracal, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţi de Urgenţă (ISU) Olt, Victor Enuş. 

În accident a fost implicat un microbuz cu capacitate de nouă locuri, în care se aflau şase persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie de la ISU, Ambulanţă şi Poliţie, microbuzul a fost găsit răsturnat, în afara părţii carosabile, iar unul dintre pasageri, o femeie, era blocată în autovehicul, inconştientă. Celelalte cinci persoane erau în afara microbuzului, conştiente. 

La intervenţie au participat pompieri de la Stoeneşti, un echipaj SMURD de la Caracal şi un echipaj de Ambulanţă. 

După ce a fost extrasă din microbuz de pompieri, victima în stare de inconştienţă, o femeie de 41 de ani, din Alexandria, a fost preluată, în stop cardio-respirator, de echipajele medicale. Au fost efectuate manevre de resuscitare, dar fără rezultat favorabil. 

"Patru bărbaţi şi o femeie, conştienţi, au fost asistaţi medical la faţa locului, dintre aceştia un bărbat şi o femeie, care prezentau diferite traumatisme, au fost transportaţi la Camera de Urgenţă a Spitalului Caracal. Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital", a precizat Victor Enuş. 

Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs în condiţiile în care şoferul, un bărbat de 23 de ani, din Slatina, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. 

"În urma cercetărilor efectuate a reieşit faptul că, un bărbat de 23 de ani, din Slatina, în timp ce conducea autoutilitara pe DN6, pe raza comunei Stoeneşti, într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se în afara carosabilului", a menţionat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu. 

Şoferul nu consumase alcool. 

În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident mortal olt