x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie şi un copil din Sibiu transportaţi la spital în urma unui accident rutier

O femeie şi un copil din Sibiu transportaţi la spital în urma unui accident rutier

19 Apr 2019   •   13:33
O femeie şi un copil din Sibiu transportaţi la spital în urma unui accident rutier

O femeie de 33 de ani şi un copil de opt ani au fost transportaţi, vineri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, respectiv Spitalul de Pediatrie, fiind victimele unui accident rutier produs în municipiul Sibiu, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi Poliţiei.

Femeia a suferit contuzii cervicale, conform ISU.

"ISU Sibiu a intervenit de urgenţă cu un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD, în municipiul Sibiu, Bvd. V. Milea, la accident rutier, 2 maşini implicate. S-a acordat asistenţă medicală pentru 3 victime, 2 adulţi şi un copil. O victimă, femeie, aproximativ 33 ani, se transportă la Spitalul Judeţean Sibiu, cu contuzii cervicale. Copilul, aproximativ 8 ani, se transportă la Spitalul Luther pentru investigaţii suplimentare", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.

Accidentul a fost cauzat de nepăstrarea distanţei de siguranţă între maşini.

"Municipiul Sibiu, bulevardul Vasile Milea, pe sensul Şelimbăr centru, banda 2, accident rutier pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă în mers. Coliziune 2 turisme, şoferul care a provocat accidentul are 37 de ani, sibian. Conducătoarea autoturismului condus regulamentar are 33 de ani, este din Şelimbar. Aceasta, împreună cu un băieţel de aproximativ 7 - 8 ani, pasager în auto pe care îl conducea femeia, au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale suplimentare, conştienţi. Trafic îngreunat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident sibiu