x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O fetiţă de şapte ani, victima metodei "accidentul"

O fetiţă de şapte ani, victima metodei "accidentul"

06 Ian 2016   •   12:48
O fetiţă de şapte ani, victima metodei "accidentul"

O fetiţă în vârstă de 7 ani a căzut victimă unui infractor care acţionează prin metoda 'accidentul' şi a aruncat pe fereastră bani şi bunuri ale familiei, fiind convinsă că astfel îşi va salva părinţii, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

"Bărbatul s-a prezentat a fi poliţist şi că o anunţă că mama sa este accidentată, iar acum părinţii ei sunt încătuşaţi iar pentru a fi eliberaţi trebuie să dea toţi banii şi aurul din apartament. Copilul a pus suma de 1.000 lei şi un ceas într-o pungă pe care a aruncat-o pe geamul apartamentului, pe trotuar, de unde a fost luată de o persoană necunoscută", a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru 'înşelăciune'.

×
Subiecte în articol: metoda accidentul