x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O localitate din Clisura Dunării a ajuns vestită pentru cultivarea smochinilor

O localitate din Clisura Dunării a ajuns vestită pentru cultivarea smochinilor

06 Sep 2015   •   09:22
O localitate din Clisura Dunării a ajuns vestită pentru cultivarea smochinilor

O expoziţie cu vânzare cu produse obţinute din smochine a fost amenajată în comuna Sviniţa, judeţul Mehedinţi, la Festivalul smochinului, organizat sâmbătă.

Primarul Nicolae Curici a declarat, pentru AGERPRES, că la mare căutare pentru cei aproximativ 300 de turişti veniţi la manifestarea aflată la ediţia a XVI-a este dulceaţa şi ţuica de smochine.

"Ţuica se vinde cu 50 lei/litru, iar borcanul de dulceaţă, de 800 grame, cu 350 lei. Mai există şi producători care expun smochine proaspete sau uscate, în pungi vidate. Chiar şi primăria noastră dispune de echipamente achiziţionate cu sprijin american pentru prelucrarea acestui fruct exotic. Dulceaţa de smochine este pentru noi un brand, am înregistrat marca la OSIM", a precizat Curici.

El a mai arătat că programul evenimentului mai cuprinde întreceri sportive, spectacole folclorice la realizarea cărora îşi dau concursul ansambluri de muzică populară din localităţile riverane Dunării din Serbia şi România, în Sviniţa trăind una dintre cele mai puternice minorităţi sârbe (90,27%).

Potrivit sursei citate, pe versanţii muntoşi ai comunei Sviniţa, din cauza climei mediteraneene, sunt aclimatizaţi peste 3.000 de arbori de smochin. Smochinul a fost adus în Clisura Dunării în urmă cu 500 de ani, fiind plantat pe zeci de hectare, fiecare din cele peste 500 de gospodării din Sviniţa având în proprietate între trei şi cinci smochini.

×