x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O mamă şi cei patru copii ai săi, internaţi în spital după ce locuinţa le-a fost incendiată

O mamă şi cei patru copii ai săi, internaţi în spital după ce locuinţa le-a fost incendiată

14 Sep 2015   •   12:39
O mamă şi cei patru copii ai săi, internaţi în spital după ce locuinţa le-a fost incendiată
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Patru copii cu vârste cuprinse între unu şi zece ani şi mama lor au ajuns, luni, la Spitalul Municipal Rădăuţi, după ce locuinţa în care se aflau le-a fost incendiată, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit trei autospeciale de pompieri şi o ambulanţă SMURD. În momentul în care echipajele salvatorilor au ajuns la locuinţa femeii, ardeau cu flacără acoperişul comun al unei anexe şi al bucătăriei de vară, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi la două gospodării învecinate.

Pompierii au reuşit să stingă flăcările, dar în incendiu au ars acoperişul anexelor - pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi - şi circa cinci metri cubi lemn de foc. S-au degradat pereţii portanţi, obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn şi alte bunuri.

Pe timpul intervenţiei, au fost evacuate două persoane adulte şi patru copii, două fete şi doi băieţi, cu vârste de 1, 2, 6 şi 10 ani. Proprietara casei şi cei patru copii au primit îngrijiri medicale din partea echipajului pompierilor paramedici SMURD, deoarece au suferit atac de panică. Cei cinci au fost transportaţi la Centrul de Primire Urgenţe Rădăuţi pentru investigaţii suplimentare.

Din primele cercetări a reieşit că incendiul ar fi fost pus intenţionat.

×