x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O orădeancă, de 270 de kg, a fost scoasă pe geam după ce i s-a făcut rău

O orădeancă, de 270 de kg, a fost scoasă pe geam după ce i s-a făcut rău

22 Dec 2015   •   17:08
O orădeancă, de 270 de kg, a fost scoasă pe geam după ce i s-a făcut rău
O orădeancă de 34 de ani care cântăreşte 270 de kilograme şi care nu se poate deplasa a sunat la serviciul de ambulană în noaptea de duminică spre luni, după ce i s-a făcut rău, scrie ebihoreanul.ro.

Pompierii militari, din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, s-au s-au deplasat la domiciliul femeii şi, ca să o scoată din apartamentul situat la etajul trei, au intervenit cu autospeciala de lucru la înălţime. Militarii au demontat geamurile de la balconul apartamentului şi aşa au reuşit să o scoată. "După aducerea la sol în siguranţă a femeii în vârstă de 34 ani, pompierii militari au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean, cu autospeciala de transport personal şi victime multiple din dotarea inspectoratului, aceasta fiind asistată medical, până la spital, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean", a declarat luni Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Din cauza obezităţii, femeia suferă de multiple afecţiuni pulmonare şi cardiace. "Starea pacientei este mai bună, dar a rămas internată la Terapie Intensivă", a precizat directorul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp.
 

×
Subiecte în articol: femeie obeza obezitate morbida