x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O piatră funerară s-a prăbuşit peste un copil de 8 ani, într-un cimitir din Iaşi

O piatră funerară s-a prăbuşit peste un copil de 8 ani, într-un cimitir din Iaşi

01 Sep 2017   •   18:10
O piatră funerară s-a prăbuşit peste un copil de 8 ani, într-un cimitir din Iaşi

Un copil de 8 ani din Iaşi a ajuns la spital, după ce s-a jucat într-un cimitir din oraş! Băieţelul a fost lovit de o piatră funerară şi, cu toate că nu a fost foarte grav rănit, poliţiştii au deschis o anchetă.

Interzis copiilor! Aşa ar trebui să scrie pe poarta unui cimitir din Iaşi. O piatră funerară prost lipită a căzut peste un băiat de 8 ani. Băieţelul venise împreună cu bunicii la cimitirul Sfinţii Petru şi Pavel din oraş. În timp ce aceştia aprindeau lumânări, s-au trezit că o placă din marmură de la un mormânt vecin s-a prăvălit peste nepoţel. 

Marian Spiridon, şef Servciu Administraţia Cimitirelor: "Probabil că s-a jucat, o fi tras de monument şi o fi căzut peste el. L-o fi prins între lucrare."

Copilul a ajuns de urgenţă la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" din Iaşi. Dr. Tamara Roșu Solange, purtător de cuvânt Spitalul de copii SF. Maria Iași: "S-a dezechilibrat, în cădere antrenând acest monument şi s-a lovit la umăr. A fost adus cu o fractură de claviculă şi va fi internat pentru examen de specialitate."

De altfel, la locului accidentului se vede că piatra funerară a fost pusă ca să fie pusă. 

Lucrarea funerară a fost făcută în 2010, iar administratorii cimitirului spun că reprezentanţii firmei care a montat-o vor fi traşi la răspundere. Deocamdată, Poliţia nu se pronunţă în acest caz, dar a deschis un dosar penal, chiar dacă familia micuţului nu a depus nicio plângere.Observator.tv

×