x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O secție a SJU Pitești închisă după ce un medic a fost infectat cu coronavirus

O secție a SJU Pitești închisă după ce un medic a fost infectat cu coronavirus

16 Apr 2020   •   14:42
O secție a SJU Pitești închisă după ce un medic a fost infectat cu coronavirus

Secţia de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Piteşti se închide după ce un medic a fost confirmat cu virusul COVID-19, a anunţat Instituţia Prefectului Argeş.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a deschis dosar penal in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Secţia se închide după ce pacienţii vor fi transferaţi în alte spaţii şi personalul medical va fi trimis în izolare la domiciliu.

"Conform datelor DSP Argeş, numărul contacţilor direcţi ai medicului infectat cu virusul COVID-19 este de aproximativ 50 de persoane. Printre ele se află şi 23-24 de pacienţi, restul contacţilor fiind cadre medicale. Soţia doctorului depistat pozitiv este şi ea cadru medical, nu prezintă simptome şi a fost izolată la domiciliu de două zile. Ancheta epidemiologică este încă în desfăşurare", se precizează în comunicat.

Colegii cu simptome ai doctorului infectat au fost testaţi, iar rezultatele vor fi cunoscute în cursul serii astăzi.

Prefectul de Argeș, Emanuel Soare, a anunţat că va lua o decizie privind conducerea SJU Piteşti imediat după ce va afla rezultatele analizelor.
"Mă aştept să facă un pas înapoi cei vinovaţi. Aştept rezultatul testelor asistentelor, dacă acestea sunt pozitive, voi solicita la minister demiterea managementului spitalului".

×
Subiecte în articol: sju pitesti coronavirus argeş medic