x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O tânără de 28 de ani a fost găsită moartă pe malul râului Mureş

O tânără de 28 de ani a fost găsită moartă pe malul râului Mureş

09 Ian 2018   •   14:09
O tânără de 28 de ani a fost găsită moartă pe malul râului Mureş

Tragedie în localitatea Luduş din judeţul Mureş. O tânără în vârstă de 28 de ani a fost găsită moartă, pe malul râului Mureş, alături de hainele mamei sale.

Tânăra locuia împreună cu mama ei şi fratele ei în vârstă de 20 de ani. Din cauza stării de sănătate a fetei, aceasta era în grija şi sub supravegherea mamei. Cele două mergeau deseori să se plimbe pe malul apei. Nu se ştie din ce cauză însă, duminică seara, nu au mai ajuns acasă.

Ieri, un pescar a găsit trupul neînsufleţit al fetei pe malul apei, alăturii de hainele mamei sale.

Fata s-ar fi stins din cauza hipotermiei, şi probabil a afecţiunilor pe care aceasta le avea. 

Despre mama tinerei, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat. O primă ipoteză a anchetatorilor ar fi că s-ar fi sinucis. 

Lumea vorbeşte că femeia şi-ar fi strâns fata de gât şi ea s-ar fi aruncat în apă.

Deocamdată, sunt audiaţi toţi cei din familie, dar şi vecinii care pot să ofere detalii despre acest caz.

Căutările continuă în cazul mamei, iar dacă aceasta nu va fi găsită anchetatorii vor apela la echipele de scafandri. Observator.tv

×
Subiecte în articol: tanara gasita inecata in mures