x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O tonă de alcool contrafăcut, confiscat în urma percheziţiilor; linie clandestină de fabricare şi îmbuteliere descoperită la Ilişeşti, judeţul Suceava

O tonă de alcool contrafăcut, confiscat în urma percheziţiilor; linie clandestină de fabricare şi îmbuteliere descoperită la Ilişeşti, judeţul Suceava

17 Dec 2015   •   18:12
O tonă de alcool contrafăcut, confiscat în urma percheziţiilor; linie clandestină de fabricare şi îmbuteliere descoperită la Ilişeşti, judeţul Suceava

Poliţiştii suceveni au confiscat în urma percheziţiilor de joi peste o tonă de alcool contrafăcut pentru care nu existau documente legale, iar la un depozit din localitatea suceveană Ilişeşti procurorii DIICOT au descoperit o linie clandestină de fabricare şi îmbuteliere a alcoolului.

Procurorii DIICOT Suceava şi poliţiştii din cadrul IPJ Suceava au efectuat, joi, 29 percheziţii pe raza judeţului, dintre care 23 la puncte de lucru ale unor societăţi, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală, spălare de bani şi bancrută frauduloasă în domeniul producerii şi comercializării băuturilor alcoolice.

Potrivit unor comunicate ale DIICOT şi IGPR transmise joi AGERPRES, în perioada 2014 - 2015 pe raza judeţului Suceava s-a constituit un grup infracţional organizat format din patru suspecţi, la care ulterior au aderat şi alte persoane şi care prin intermediul unor societăţi comerciale au desfăşurat activităţi de evaziune fiscală în domeniul producerii şi comercializării băuturilor alcoolice.

Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi accizelor datorate bugetului de stat este de aproximativ un milion de euro.

Suportul de specialitate tehnic şi informativ a fost asigurat de către SRI. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi al inspectorilor vamali din cadrul Direcţiei Generale a Vămilor şi Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei.

×