x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bogdan Vandici s-a clasat pe locul 2 la Olimpiada internaţională a tinerilor bucătari din India

Bogdan Vandici s-a clasat pe locul 2 la Olimpiada internaţională a tinerilor bucătari din India

07 Feb 2019   •   14:11
Bogdan Vandici s-a clasat pe locul 2 la Olimpiada internaţională a tinerilor bucătari din India

După ce anul trecut a câştigat emisiunea-concurs "Chefi la cuţite", orădeanul Bogdan Vandici, în vârstă de 22 de ani, s-a clasat, zilele trecute, pe locul al doilea la Olimpiada internaţională a tinerilor bucătari, care a avut loc în India.

Bogdan Vandici a reprezentat România fiind membru al echipei ICEP Hotel School, unde urmează cursuri de gastronomie. Mentorii lui au fost Chef Paul Oppenkamp, Chef Adrian Lucian Şipoteanu şi Pastry Chef Mirela Cata.

"Au fost 5 zile incredibile, m-am simţit extraordinar, oamenii de aici sunt extrem de calzi şi ospitalieri şi ne-au făcut să ne simţim ca acasă din primul moment. Am făcut foarte mulţi prieteni, studenţi din toată lumea şi din India. De asemenea, sunt copleşit de mesajele de susţinere şi felicitare primite. A fost o experienţă fantastică pe care o recomand cu încredere viitorilor participanţi!", a declarat Bogdan Vandici, potrivit horecainsight.ro.

În cele trei etape ale concursului, chef-ul din Oradea a trebuit să facă 10 preparate, fiecare probă fiind eliminatorie. Participanţii au avut şi un element surpriză, "ingredientul misterios" busuiocul "sfânt" Tulsi.

În marea finală au intrat echipele din Franţa, Anglia, Scoţia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Filipine, Singapore, Noua Zeelandă, Iordania şi România. Aurul a fost câştigat de Franţa, argintul de România, iar medalia de bronz i-a revenit Angliei.

Young Chef Olympiad este cea mai mare competiţie internaţională pentru tineri bucătari organizat de International Institute of Hospitality Management cu sprijinul Ministerului Turismului din India şi International Hospitality Council London.

Ediţia a cincea a avut loc în perioada 28 ianuarie – 2 februarie în patru oraşe din India, în concurs participând 55 de şcoli culinare din toată lumea. Sursa:http://m.ebihoreanul.ro

 

×
Subiecte în articol: Bogdan Vandici