x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Oraşul Sovata a finalizat proiectul "Drumul Sării", de unde se pot admira două locuri unice în lume

Oraşul Sovata a finalizat proiectul "Drumul Sării", de unde se pot admira două locuri unice în lume

16 Dec 2015   •   18:00
Oraşul Sovata a finalizat proiectul "Drumul Sării", de unde se pot admira două locuri unice în lume
Sursa foto: Foto: Oana Pavelescu

Primarul oraşului Sovata, Peter Ferenc, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că a reuşit finalizarea celui mai de anvergură proiect de modernizare a infrastructurii de turism din România, "Drumul Sării Sovata - Reabilitare şi extindere infrastructura de vizitare a rezervaţiei naturale Lacul Ursu şi arboretele de pe sărături", în valoare de 1,1 milioane de euro.

Acest proiect a vizat construirea unor structuri din lemn care facilitează accesul turiştilor în zona Lacului Ursu din Sovata, cel mai mare şi mai cald lac salin din lume, şi în imediata apropiere a acestuia, unde se află un alt loc unic pe plan mondial, şi anume "Arboretele de pe Sărături", adică un munte de sare acoperit cu vegetaţie, inclusiv cu arbori.

Peter Ferenc a arătat că prin finalizarea acestui proiect - cel mai de anvergură din ţară, desfăşurat pe o suprafaţă de aproape 80 de hectare - se dă posibilitatea turiştilor să viziteze cele două locuri unice în lume, dar în acelaşi timp zona poate fi protejată.

"Drumul Sării' cuprinde astfel două lacuri amenajate, Ursu şi Aluniş, precum şi alte patru lacuri neamenajate, respectiv lacurile Roşu, Verde, Paraschiva şi Mierlei, este prevăzut cu alei din lemn, pontoane şi foişoare, astfel încât turiştii să poată admira arboretul unic în lume şi lacurile saline neamenajate, fără însă a afecta în vreun fel rezervaţia. Aleile din lemn sunt prevăzute cu numeroase locuri de odihnă şi cu panouri pe care sunt afişate informaţii despre ceea ce conţine rezervaţia.

Primarul Peter Ferenc a arătat că deşi în vară s-a intrat într-o oarecare întârziere cu acest proiect, întrucât s-a decis mutarea foişorului de observaţie din cauza durităţii solului, fapt ce a necesitat organizarea unei noi licitaţii, constructorii au reuşit să se încadreze în timp, iar de joi va începe recepţia lucrării.

Primăria Sovata a semnat în anul 2011 contractul de finanţare pentru proiectul 'Drumul Sării Sovata - Reabilitare şi extindere infrastructura de vizitare a rezervaţiei naturale Lacul Ursu şi arboretele de pe sărături', reuşind să obţină o prelungire a acestuia până la finele anului 2015.

Primarul Peter Ferenc a precizat miercuri că a reuşit să finalizeze în această perioadă încă două proiecte cu finanţare europeană, care completează zona turistică, un centru de informaţii turistice, în valoare de circa 150.000 euro, şi unul de reabilitare a unui drum forestier de 18 kilometri, în valoare de 1,45 milioane de euro, care leagă staţiunea de o serie de cabane şi de pârtia de schi.

×