x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Panică în Râmnicu Vâlcea ! Un colet suspect a alertat forțele de ordine

Panică în Râmnicu Vâlcea ! Un colet suspect a alertat forțele de ordine

25 Ian 2020   •   11:44
Panică în Râmnicu Vâlcea ! Un colet suspect a alertat forțele de ordine

Efective de poliţişti, jandarmi, pompieri militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi forţe SRI au intervenit, sâmbătă dimineaţa, pe strada Calea lui Traian din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, în legătură cu o sesizare privind un colet suspect, alarmă care s-a dovedit falsă în cele din urmă.

IPJ Vâlcea a informat că forţele de ordine au blocat circulaţia cetăţenilor şi a maşinilor pe mai multe străzi, în vederea derulării intervenţiei, coletul suspect fiind pe trotuar, la câţiva metri de clădirea Prefecturii.

"În dimineaţa aceasta poliţiştii din cadrul I.P.J Vâlcea au fost sesizaţi de către o patrulă de jandarmi cu privire la faptul că pe strada Calea lui Traian s-ar afla un colect suspect. Imediat la faţa locului s-au deplasat poliţişti, jandarmi, militari I.S.U şi forţe S.R.I unde au luat măsuri conform procedurilor legale. Poliţiştii au eliberat zona şi au blocat circulaţia pe mai multe străzi", au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

În bagajul respectiv au fost însă descoperite numai câteva articole vestimentare, iar poliţiştii încearcă identificarea persoanei căreia îi aparţine geanta.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: valcea colet suspect