x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Panică la Iulius Mall din Timișoara. Sute de clienți au fost evacuați

Panică la Iulius Mall din Timișoara. Sute de clienți au fost evacuați

09 Aug 2016   •   22:20
Panică la Iulius Mall din Timișoara. Sute de clienți au fost evacuați

Panică marţi după-masa la Iullius Mall, în Timişoara. Pompierii au fost chemaţi să intervină după ce zona destinată restaurantelor şi fast-food-urilor a fost invadată de fum, scriu jurnaliștii de la pressalert.ro.


 Potrivit pompierilor, un fum gros a început să iasă din tubulatura din zona 3F. Fumul înecăcios s-a răspândit cu repeziciune, iar clienţii au fost evacuaţi imediat. La faţa locului au intervenit pompierii, însă până la ajungerea acestora focul a fost lichidat de angajaţi.


La fața locului au intervenit trei autospeciale de pompieri și un echipaj SMURD. Incendiul a pornit după ce tubulatura unui cuptor a luat foc. Sute de clienți și angajați au fost evacuați.


„Incidentul s-a produs în spațiul unuia dintre operatorii din food court. A fost declanșat imediat sistemul de desfumare, iar structura specială pentru prevenție și intervenție din cadrul Iulius Mall a acționat cu promptitudine. La fața locului au venit și autospeciale de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Din motive de siguranță, clienții din food court au fost evacuați, însă activitatea a fost reluată după aproximativ 30 de minute. Totodată, subliniem că activitatea mall-ului pe celelalte nivele nu a fost afectată, clienţii Iulius Mall fiind mereu în siguranţă. Iulius Mall este dotat cu sistem anti-incendiu performant, compus din hidranţi și sprinklere. Totodată, în Iulius Mall se organizează periodic simulări de intervenţie în caz de urgenţă, astfel că personalul este pregătit să intervină în orice moment”, au transmis reprezentanții Iulius Mall într-un comunicat.

 

×