x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pasagerii sunt transportaţi cu microbuze între staţiile Petroşani şi Pui după deraierea trenului de marfă

Pasagerii sunt transportaţi cu microbuze între staţiile Petroşani şi Pui după deraierea trenului de marfă

09 Apr 2017   •   12:30
Pasagerii sunt transportaţi cu microbuze între staţiile Petroşani şi Pui după deraierea trenului de marfă
Sursa foto: STIRI DIN VEST‏

Pasagerii care călătoresc pe secţia feroviară Petroşani - Simeria sunt transportaţi cu mijloace auto (microbuze şi autobuze) între staţiile Petroşani şi Pui (şi retur), în condiţiile în care circulaţia feroviară pe secţia feroviară menţionată ramâne închisă în zona staţiilor Baniţa - Merişor, după deraierea, sâmbătă, a unui tren de marfă. Din staţiile Petroşani şi Pui călătorii sunt preluaţi de alte trenuri care circulă pe aceleaşi rute. 

Potrivit unui comunicat al CFR SA, remis duminică Agerpres, pentru trenurile de lung parcurs (IR) care circulă spre Arad traficul este redirecţionat pe relaţia Filiaşi - Orşova - Timişoara - Arad, iar cele spre Simeria vor circula până la Petroşani, cu transbordare auto Petroşani - Pui, călătorii fiind apoi preluaţi de alte trenuri care au traseu comun. 

În cursul zilei de duminică se va asigura transbordare cu mijloace auto pentru călătorii din 5 trenuri (IR 1835, IR 1836, IR 1824, R 2023, R 2024), iar 2 trenuri IR vor circula pe rută deviată prin Orşova (IR 1821 și IR 1822). 

Pe de altă parte, o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Procuraturii şi ai Agenţiei de Investigare Feroviară Română anchetează accidentul care s-a produs sâmbătă pe secţia Petroşani - Simeria, unde un trend de marfă format din 16 vagoane a deraiat, 14 vagoane din compunerea garniturii fiind răsturnate. 

Potrivit CFR SA, infrastructura feroviară este distrusă pe ambele fire, pe o distanţă de aproximativ 200 metri. După finalizarea anchetei se vor retrage ultimele 2 vagoane, rămase pe şină, în staţia Petroşani, iar personalul feroviar va consolida linia de cale ferată pentru a permite intrarea în zonă a utilajelor de intervenţie. Pentru ridicarea vagoanelor răsturnate se va acţiona cu 3 trenuri-macara (două de 250 tone şi una de 125 tone) şi cu un tren cu vinciuri. 

Trenul de marfă care a deraiat sâmbătă aparţine unui operator privat de marfă, Unicom Tranzit, şi asigura un transport de reziduuri metalice pe relaţia Slatina-Curtici. 

Sursă foto: STIRI DIN VEST‏  - Twitter

×
Subiecte în articol: tren deraiat pasageri tren petroşani