x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pericol de explozie în Satu-Mare, după ce un camion care a luat foc s-a oprit într-o benzinărie

Pericol de explozie în Satu-Mare, după ce un camion care a luat foc s-a oprit într-o benzinărie

13 Noi 2019   •   14:12
Pericol de explozie în Satu-Mare, după ce un camion care a luat foc s-a oprit într-o benzinărie

Un camion care a luat foc în mers s-a oprit, miercuri, într-o benzinărie din municipiul Satu Mare, existând pericolul unei explozii, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare.

"Intervenţia promptă a forţelor profesioniste a preîntâmpinat propagarea incendiului la buteliile şi pompele de carburant aflate în imediata apropiere a incidentului, având în vedere faptul că la observarea incendiului şoferul a oprit chiar în parcarea unei benzinării. Din fericire, incendiul nu s-a extins şi nu au fost înregistrate victime, fiind salvate camionul şi staţia peco", a precizat ISU Satu Mare.

Incendiul a izbucnit ca urmare a unui efect termic produs de la toba de eşapament a camionului. AGERPRES

×