x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Peste 9000 de poliţişti, de veghe pe perioada minivacanţei de 1 mai

Peste 9000 de poliţişti, de veghe pe perioada minivacanţei de 1 mai

28 Apr 2018   •   18:40
Peste 9000 de poliţişti, de veghe pe perioada minivacanţei de 1 mai
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Peste 9000 de poliţişti sunt la serviciu, pe toată perioada minivacanţei de 1 mai, pentru siguranţa tuturor celor care participă la evenimente, activităţi cultural-artistice sau sportive şi pentru supravegherea şi fluidizarea traficului rutier pe principalele căi spre şi dinspre staţiunile turistice şi litoral, precum şi spre punctele de trecere a frontierei. 

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis sâmbătă AGERPRES, pentru prevenirea faptelor antisociale şi intervenţia la evenimente, în această perioadă vor fi organizate 3.343 de patrule de siguranţă publică, dintre care 292 pedestre şi 3.051 auto. 

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere, aproximativ 1.500 de poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor acţiona pe drumurile naţionale şi autostrăzi şi vor utiliza, în medie, zilnic, peste 300 de aparate radar, pentru a-i descuraja şi sancţiona pe cei care nu respectă regimul legal de viteză. 

În zilele cu aflux mare pe căile rutiere, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, se vor desfăşura misiuni de supraveghere a traficului rutier, cu un elicopter, fiind vizate, în special, Autostrada A2 şi Drumul Naţional 1. 

Structurile de poliţie transporturi vor patrula, zilnic, în 229 de trenuri de călători, în 227 de staţii şi triaje de cale ferată, în 13 aerogări şi în 21 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre. 

Potrivit comunicatului IGPR, pe perioada minivacanţei de 1 Mai sunt preconizate a se desfăşura manifestări religioase, cultural - artistice şi sportive de amploare, pe raza a 23 de judeţe şi în Bucureşti, la care se estimează că vor participa peste 280.000 de persoane. AGERPRES

×