x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Poliţist înjunghiat în picior în timpul imobilizării unui scandalagiu în Timiș

Poliţist înjunghiat în picior în timpul imobilizării unui scandalagiu în Timiș

19 Iul 2019   •   09:51
Poliţist înjunghiat în picior în timpul imobilizării unui scandalagiu în Timiș

Un poliţist din Timiş care a intervenit pentru aplanarea unui scandal într-un bar a fost înjunghiat în picior în timpul imobilizării unuia dintre cei implicaţi, agresorul fiind reţinut pentru 24 de ore, în timp ce agentul a primit îngrijiri la spital.

Evenimentul a avut loc joi seara, în jurul orei 22,00, după ce un echipaj a fost solicitat să intervină pentru aplanarea unui scandal în localitatea Surducu Mic, comuna Traian Vuia. Scandalul a izbucnit într-un bar, iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de poliţişti din Făget.

Surse din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş au declarat, pentru AGERPRES, că unul dintre agenţi a încercat să imobilizeze un bărbat de 62 de ani, aflat sub influenţa alcoolului, însă acesta a scos un cuţit şi l-a înjunghiat în picior pe poliţist.

Agentul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri şi este în afara oricărui pericol.

Agresorul a fost audiat pe parcursul nopţii, iar vineri dimineaţa a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ultraj. AGERPRES

×
Subiecte în articol: politist injunghiat timiş