x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Potentiali teroristi, prinsi la granita cu Moldova

Potentiali teroristi, prinsi la granita cu Moldova

de Cristinel C. Popa    |    22 Noi 2015   •   15:39
Potentiali teroristi, prinsi la granita cu Moldova

Trei persoane suspecte ce vorbeau la perfectie limba engleza au fost retinute la granita cu Republica Moldova. Migrantii ilegali au fost descoperiti de politistii de frontiera din cadrul sectorului Darabani. Ei incercau sa intre ilegal in Romania, pentru a ajunge intr-o tara din spatiul Schengen. Faptele s-au derulat dimineata, cand un echipaj format din politisti de frontiera din cadrul S.P.F. Darabani - I.T.P.F. Iasi au observat pe raza localitatii de frontiera Oroftiana (Ucraina), trei cetaţeni, fara documente de identitate, care vorbeau limba engleza si nu isi justificau prezenţa in zona. “Cei trei barbati au fost condusi la sediul sectorului pentru cercetari, iar in urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca doi dintre acestia sunt cetateni din Sri Lanka, iar unul este cetatean somalez, care au intentionat sa treaca ilegal frontiera de stat dintre Ucraina si Romania, cu scopul de a ajunge intr-un stat din vestul Europei”, a spus subcomisar de politie Minodora Racnea.

In cauza, politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Mai mult, in baza acordului incheiat cu Ucraina, migrantii au fost predati autoritatilor de frontiera ale statului vecin, in vederea continuarii cercetarilor si dispunerii masurilor legale ce se impun in astfel de cazuri.
 

×