x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Update - Predeal - O gravidă a decedat în urma unui accident rutier

Update - Predeal - O gravidă a decedat în urma unui accident rutier

29 Iun 2017   •   18:38
Update - Predeal - O gravidă a decedat în urma unui accident rutier

UPDATE: Medicii au încercat să salveze bebelușul, procedând la o operație de cezariană chiar la locul accidentului, însă din nefericire nici acesta nu a putut fi salvat. 

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un grav accident a avut loc în urmă cu două ore la ieșirea din Predeal spre București.

Din primele informații reiese că o femeie, gravidă în lună avansată, a decedat.

Accidentul rutier de pe DN 1, din Predeal, în urma căruia trei persoane au fost rănite, dintre între care și graida, s-ar fi produs pe fondul oboselii la volan.
 „Cauza producerii accidentului este pierderea controlului volanului de către şoferul autoturismului, pe fondul oboselii, intrând astfel în coliziune cu autoutilitara aflată în faţa sa. În acest moment se efectuează cercetarea la faţa locului, fiind prezente echipaje de poliţie rutieră şi ambulanţa, rezultând în urma incidentului rănirea uşoară a şoferului autoturismului”, spun polițiștii.
Din cauza accidentului circulația a fost oprită pe ambele sensuri de mers.  În momentul producerii accidentului două dintre victime se aflau în autoturism, iar una în autoutilitară.

×