x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primăria Capitalei caută soluţii pentru problemele sistemului de management al traficului

Primăria Capitalei caută soluţii pentru problemele sistemului de management al traficului

16 Dec 2015   •   20:01
Primăria Capitalei caută soluţii pentru problemele sistemului de management al traficului

Primarul general interimar, Răzvan Sava, i-a convocat, la începutul săptămânii viitoare, pe responsabilii Administraţiei Străzilor şi ai Direcţiei de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei pentru a analiza problemele apărute la sistemul de management al traficului, solicitând deja pregătirea unui plan de soluţii pe termen scurt.

"Disfuncţionalităţile tot mai frecvente ale acestui sistem au generat perturbări semnificative ale traficului. Primarul Capitalei le-a cerut deja factorilor responsabili să se prezinte la întâlnirea de săptămâna viitoare cu un plan de soluţii pe termen scurt", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Primăria Capitalei.

Administraţia Străzilor, instituţie care gestionează Centrul de Management al Traficului, a transmis miercuri un răspuns PMB. Potrivit acestuia, în Bucureşti există 434 de intersecţii semaforizate, dintre care 171 fac parte din sistemul BTMS (Bucharest Traffic Management System).

Se menţionează că în dimineaţa zilei de miercuri, în patru intersecţii semafoarele erau defecte (Splaiul Independenţei x Şos. Virtuţii, Piaţa Gorjului, Piaţa Braşov, Str. Popişteanu x Bd. Ion Mihalache). În cursul aceleiaşi zile, trei dintre acestea au fost remediate, iar în cazul ultimei - Str. Popişteanu x Bd. Ion Mihalache se lucrează în prezent în vederea remedierii. Aceste intersecţii nu fac parte din cele ce funcţionează în sistem centralizat.

În ceea ce priveşte intersecţiile ce funcţionează în sistem centralizat, în momentul de faţă, monitorizarea video este funcţională în proporţie de 80%. Administraţia Străzilor are încheiat un contract de reparaţii, astfel încât, până la sfârşitul anului 2015, acesta să fie funcţional în totalitate.

Se mai precizează că, din cauza numeroaselor lucrări edilitare desfăşurate de către Apa Nova, Enel, Luxten sau de către firmele care au executat lucrări de reabilitare a părţii carosabile a străzii, există un număr semnificativ de bucle inductive nefuncţionale (bucla inductivă este un senzor instalat pe carosabil, pe fiecare bandă de circulaţie, înainte de intrarea în intersecţiile cuprinse în BTMS, astfel încât, prin acest sistem, sunt numărate maşinile care intră în intersecţie, informaţia ajungând la semafoare care se pot astfel corela pentru fluidizarea traficului).

"Administraţia Străzilor are pregătită documentaţia pentru reparaţia acestora, urmând ca odată cu începerea noului an să încheiem un contract subsecvent având drept obiectiv repararea acestora", menţionează sursa citată.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: primaria capitalei trafic management pmb