x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Primăria Sectorului 2 vrea să subvenţioneze taxa de salubrizare cu 38,3 lei/persoană/an, menţinând astfel tariful achitat de utilizatori

Primăria Sectorului 2 vrea să subvenţioneze taxa de salubrizare cu 38,3 lei/persoană/an, menţinând astfel tariful achitat de utilizatori

14 Feb 2019   •   11:05
Primăria Sectorului 2 vrea să subvenţioneze taxa de salubrizare cu 38,3 lei/persoană/an, menţinând astfel tariful achitat de utilizatori

Taxa de habitat cu destinaţia specială de salubrizare din Sectorul 2 va fi de 159 lei/persoană/an de la 1 martie, dar autoritatea locală va oferi o subvenţie de 38,3 lei/persoană/an, astfel încât utilizatorii vor plăti aceeaşi suma ca în luna februarie, conform proiectului de hotărâre elaborat în urma consultărilor publice.

"Începând cu data de 1.03.2019 se instituie taxa de habitat cu destinaţia specială de salubrizare în cuantum de 159 lei/persoană/an, pentru utilizatorii casnici (persoane fizice) din Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti, aferentă serviciilor de salubrizare prestate în beneficiul comunităţii locale şi individual. Pentru anul 2019 se aprobă subvenţionarea din bugetul local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti a sumei de 38,3 lei/persoană/an, pentru stimularea gestionarii deşeurilor menajere reciclabile, conform prevederilor art. 17 alin. 1) lit. a) din Legea nr. 211/ 2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare, respectiv asigurarea colectării separate cel puţin a deşeurilor de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale, astfel încât valoarea taxei lunare achitată de fiecare utilizator persoană fizică va fi egală cu nivelul tarifului achitat direct operatorului de salubrizare, pentru luna februarie 2019, luna anterioară instituirii taxei", se arată într-un comunicat transmis de Primăria Sectorului 2.

Pe de altă parte, până la 30 septembrie urmează să fie elaborat un nou regulament privind modul de plată a taxei de habitat cu destinaţia specială de salubrizare începând cu data de 1 ianuarie 2020.

"(Regulamentul - n.r) va cuprinde modalitatea de acordare a subvenţiei în cazul colectării selective a deşeurilor în procent de minim 25%, obligaţie ce va fi asumată prin declaraţie pe propria răspundere, pentru fiecare punct de colectare, de către reprezentanţii Asociaţiilor de proprietari, respectiv a deţinătorilor de locuinţe unifamiliale, astfel încât nivelul subvenţiei să poată acoperi integral nivelul taxei", se menţionează în comunicat.

Primăria Sectorului 2 a elaborat proiectul de hotărâre privind instituirea taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare, în formă intermediară, actualizat după desfăşurarea procedurii de dezbatere publică în şedinţele din data de 29 ianuarie şi 5 februarie. AGERPRES

×