x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale PROGRAM MALL BUCUREŞTI REVELION 2017. Ce mall-uri sunt DESCHISE pe 1 ianuarie 2017

PROGRAM MALL BUCUREŞTI REVELION 2017. Ce mall-uri sunt DESCHISE pe 1 ianuarie 2017

30 Dec 2016   •   13:14
PROGRAM MALL BUCUREŞTI REVELION 2017. Ce mall-uri sunt DESCHISE pe 1 ianuarie 2017
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

PROGRAM MALL BUCUREŞTI REVELION 2017. Mallul AFI Cotroceni va fi deschis, ca în fiecare an, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, atât pe 31 decembrie, cât şi pe 1 şi 2 ianuarie, cu un program special de funcţionare. Totodată, hipermarketul Auchan din Afi Cotroceni va fi deschis de Anul Nou între 16.00 şi 23.30, astfel încât şi ultimii întârziaţi să poată să-şi facă cumpărăturile.

Pe 1 ianuarie, magazinele, restaurantele, cafenele şi zone de distracţie vor fi deschise în cadrul centrului comercial AFI Cotroceni în intervalul 14.00-22.00. Celelalte centre comerciale sunt închise. Totuşi, cinematografele din cadrul tuturor mallurilor care sunt dotate cu astfel de zone de divertisment vor fi deschise pe 1 ianuarie începând cu ora 13.00 sau, în unele cazuri, începând cu ora 14.00. Zona de restaurante, dar şi patinoarul din Promenada Mall din Bucureşti sunt deschise pe 1 ianuarie, între orele 14.00-20.00.

×