x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Programul „Cornul şi Laptele” devine istorie

Programul „Cornul şi Laptele” devine istorie

de Monica Cosac    |    12 Noi 2019   •   10:56
Programul „Cornul şi Laptele” devine istorie
Sursa foto: Benis Arapovic/Getty Images/Hemera

Iniţiat în urmă cu mai bine de 15 ani, cu scopul de a diminua abandonul şcolar, Programul „Cornul şi Laptele” ar putea deveni, în curând, istorie. Este un program învechit şi neatractiv pentru elevi şi trebuie înlocuit cu un nou program de alimentaţie sănătoasă, consideră mai mulţi deputaţi PNL, care au iniţiat un proiect de lege în acest sens. Astfel, masa elevilor nu va mai fi compusă din produse de panificaţie şi lactate, ci va consta în produse alimentare diversificate, recomandate de Ministerul Sănătăţii. Noua lege ar putea fi aplicată chiar începând din anul şcolar următor, dacă actul normativ va fi adoptat de Camera Deputaţilor, care este decizională, la fel de rapid cum a trecut de Senat.

 

Proiectul de Lege privind programul de alimentaţie sănătoasă pentru elevii din învăţământul obligatoriu primar şi gimnazial, de stat şi privat, iniţiat de 22 de deputaţi liberali în această vară, a fost adoptat de Senat, în luna octombrie, iar în prezent se află în dezbatere la Camera Deputaţilor.

„Programul «Cornul şi Laptele» este un program învechit care şi-a arătat limitele şi gradul crescut de risipă. Acesta trebuie înlocuit de un nou program de alimentaţie sănătoasă în şcoală. Toţi specialiştii sunt de acord că programul «Cornul şi Laptele» nu-şi mai poate îndeplini misiunea socială pe care a avut-o acum mai bine de 15 ani – şi anume – diminuarea abandonului şcolar. Alimentele nu mai sunt atractive pentru elevi, iar prin preţul scăzut pentru corn şi lapte, în şcoli ajung, de cele mai multe ori, alimente care nu au niciun conţinut caloric. Unicul scop al acestui program este îmbogăţirea unor firme care deţin monopolul în mai multe judeţe”, spun iniţiatorii proiectului în expunerea de motive.

 

Sănătos, dar de maximum 10 lei

Astfel, copiii ar putea să-şi ia rămas bun de la batoanele mucegăite sau expirate, pe care de foarte multe ori le-au primit la şcoală. Potrivit noii legi, „se acordă gratuit pentru elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private, un pachet alimentar diversificat, în limita unei valori zilnice de 10 lei/elev, respectiv preşcolar. Limita valorică cuprinde preţul produselor, cheltuielile de transport, prepararea, distribuirea şi depozitarea acestora, după caz”. De asemenea, „unităţile şcolare cu personalitate juridică sunt obligate să asigure, în funcţie de spaţiu, săli de servire a mesei calde şi condiţii igienico-sanitare pentru furnizarea acesteia”, se mai arată în document.

Părinții care au copii cu un anumit regim alimentar sau dacă doresc alt fel de meniu pentru cei mici, din considerente de natură medicală, religioasă sau culturală, vor face cerere scrisă și vor atașa documente justificative dacă este cazul, pentru a primi alte produse alimentare adecvate situației, în aceeași limită a valorii, de 10 lei/zi. De asemenea, părinţii pot renunţa în scris la acest pachet alimentar pentru copii, iar sumele rezultate în urma acestor renunțări se vor redistribui în cadrul aceleiași unități de învățământ.

Respectarea condiţiilor igienico-sanitare ale distribuţiei pachetului alimentar/mesei calde către elevi şi preşcolari va fi controlată de Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică (DSP). 

Dacă va fi adoptată și de deputați și promulgată de șeful statului, legea va intra în vigoare la prima vacanţă de vară, pentru a permite unităţilor de învăţământ să adapteze cadrul şcolar programului de alimentaţie sănătoasă. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, OUG 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII şi pentru preşcolari va fi abrogată.

Ministerul Sănătății va emite recomandări privind conținutul caloric al produselor furnizate copiilor, precum și sugestii privind produsele preparate acolo unde cei mici primesc masă caldă.

 

 

×
Subiecte în articol: program cornul si laptele