x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale RATB relansează "Bucharest City Tour"!

RATB relansează "Bucharest City Tour"!

13 Mai 2015   •   20:44
 RATB relansează "Bucharest City Tour"!
Sursa foto: MECHNO SIMION

Linia turistică va fi din nou la dispoziţia bucureştenilor şi a turiştilor, de vineri, 15 mai, care doresc să facă un tur al oraşului cu cele patru autobuze supraetajate.

Linia va funcţiona între orele 10.00-21.00, pe traseul deja cunoscut - Piaţa Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Şos. Kiseleff şi Piaţa Presei – traseu ce cuprinde 14 staţii şi care este parcurs în cca. 50 de minute.

Călătoriile cu Bucharest City Tour vor avea aceleaşi tarife, rămase neschimbate de la data inaugurării liniei, 28 iulie 2011, respectiv: 25 lei/card, pentru adulţi şi 10 lei/card, pentru copiii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii cu vârsta de până la 7 ani, însoţiţi de adulţi, beneficiază de transport gratuit.

Cardul de călătorie este valabil 24 de ore de la prima validare şi se poate procura din autobuzele turistice.
Turiştii au la dispoziţie ghiduri audio în limbile română, engleză, franceză şi italiană, hărţi şi pliante, cu informaţii despre obiectivele turistice de pe traseu, precum şi sistem internet wireless gratuit.

×
Subiecte în articol: ratb Bucharest City Tour traseu autobuze