x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricţiile de circulaţie pe podul Agigea prelungite până pe 28 octombrie

Restricţiile de circulaţie pe podul Agigea prelungite până pe 28 octombrie

30 Oct 2017   •   16:56
Restricţiile de circulaţie pe podul Agigea prelungite până pe 28 octombrie

Restricţionarea circulaţiei pe podul de la Agigea, situat pe DN 39 (km 8+988), pe sensul de deplasare Agigea-Constanţa, a fost prelungită până la data de 28 noiembrie 2017, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat remis AGERPRES. 

Potrivit CNAIR, prelungirea restricţiilor este necesară pentru finalizarea lucrărilor de tensionare a unor hobane, iar lucrările presupun: demontarea distanţierilor provizorii ai hobanelor, armarea şi betonarea bulbilor hobanelor la nivelul trotuarelor, montarea deviatorilor ancorajelor inferioare şi montarea distanţierilor definitivi ai hobanelor. 

În această perioadă va fi interzisă tranzitarea podului cu autovehicule şi convoaie agabaritice, precum şi manevra de depăşire, iar viteza de circulaţie va fi limitată la 50 km /h pe toată lungimea podului. 

CNAIR precizează că în această perioadă traficul rutier se va desfăşura în  ambele direcţii, pe sensul de deplasare Constanţa - Agigea. 

La jumătatea lunii septembrie, compania de drumuri anunţa că circulaţia rutieră pe podul Agigea va fi restricţionată în perioada 18 septembrie - 1 noiembrie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: agigea pod agigea restricţii circulaţie