x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Nicolae Robu, criticat de ALDE şi Pro România pe tema tăierii cablurilor aeriene

Nicolae Robu, criticat de ALDE şi Pro România pe tema tăierii cablurilor aeriene

19 Mar 2019   •   15:37
Nicolae Robu, criticat de ALDE şi Pro România pe tema tăierii cablurilor aeriene

Liderii timişeni ai ALDE şi Pro România l-au criticat marţi, pe primarul Timişoarei, Nicolae Robu, pentru gestul de a tăia cablurile aeriene care aparţin operatorilor de telefonie, internet sau tv.

Preşedintele ALDE Timiş, deputatul Marian Cucşa, susţine, că gestul edilului "este lipsit de responsabilitate, chiar lipsit de discernământ". "Însă nu mă mai miră nimic atunci când vine vorba despre acest individ care acţionează mereu instinctual, fără a raţionaliza", a adăugat Cucşa. El consideră că, pe parcursul mandatelor de primar, Nicolae Robu trebuia să identifice o cale legală de a sancţiona şi obliga aceste companii să mute cablurile în subteran. "Nu suntem în junglă, nu putem acţiona în stil taliban în civilizaţie", a spus liderul ALDE Timiş.

Pe de altă parte, reprezentanţii Pro România Timiş susţin că, după nenumărate şantiere deschise concomitent, sute de semafoare instalate fără nicio logică, îngreunarea procedurilor în primărie, "de această dată (Nicolae Robu, n.r.) s-a hotărât să taie de unul singur cablurile de internet, telefonie mobilă şi televiziune. În urma acestei iniţiative, mii de timişoreni, instituţii publice şi societăţi comerciale au rămas fără serviciile amintite".

Deputatul Pro România Timiş, Adrian Pau, afirmă, într-un comunicat, că ideea îngropării acestor cabluri este lăudabilă, însă modul în care Nicolae Robu a decis să treacă la fapte este unul "demn de filmele de comedie". "Deşi edilul spune că operatorii de servicii au fost notificaţi, este inadmisibil ca un astfel de gest să fie făcut într-un asemenea mod, fără un calcul al pagubelor produse. Cu siguranţă, ar fi existat metode prin care furnizorii de servicii de internet, telefonie sau televiziune ar fi trecut singuri la îngroparea cablurilor dacă ar fi fost amendaţi pentru nerespectarea unei hotărâri luate de Consiliul Local şi Primăria Timişoara şi nu doar notificaţi", spune Adrian Pau.

El îi solicită primarului să oprească această operaţiune de "tăiere haotică" a cablurilor şi să găsească o metodă prin care timişorenii să nu aibă de suferit de pe urma acţiunilor sale.

Primarul Nicolae Robu a precizat că, în perioada mandatelor sale, operatorii au fost de nenumărate ori notificaţi şi atenţionaţi că urmează această măsură, a tăeirii cablurilor, dar au sfidat avertismentele primăriei, deşi ştiau că au obligaţia să le coboare în tubulaţiile subterane. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Nicolae Robu