x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Salvamontiştii apreciază că avalanşa din Retezat a fost declanşată de către victimele acesteia

Salvamontiştii apreciază că avalanşa din Retezat a fost declanşată de către victimele acesteia

24 Apr 2017   •   09:57
Salvamontiştii apreciază că avalanşa din Retezat a fost declanşată de către victimele acesteia
Sursa foto: Michael Utech/Getty Images/iStockphoto

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara apreciază că avalanşa care a avut loc, sâmbătă, în Retezat, ar fi fost declanşată dintr-o eroare a grupului din care făceau parte şi cele două victime, observaţiile de la faţa locului indicând că zăpada a plecat la vale de sub poteca pe care circulau cele şapte persoane.

"În momentul în care au ajuns în Căldarea Berbecilor şi au început să urce către vârf (vârful Peleaga - 2.509 metri n.r.) au secţionat o faţă mare de zăpadă. Poteca a secţionat masa mare de zăpadă. Partea de deasupra nu a mai avut legătură cu cea de dedesubt, care a pornit cu ei, la vale", a declarat luni şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Potrivit acestuia, zăpada grea le-a antrenat pe cele şapte persoane pe o lungime câteva zeci de metri, coada avalanşei fiind situată la circa o sută de metri de locul de plecare.

Şeful Salvamont Hunedoara a ţinut să precizeze că al doilea grup, format din 51 de persoane aflate pe creastă la o şcoală de ghizi, nu are nicio implicare în declanşarea avalanşei.

"Cei şapte şi-au declanşat avalanşa. Cei de la şcoala de ghizi n-au avut nicio treabă şi le-au venit în ajutor. Mai mult decât atât, i-au extras din conul de avalanşă. Deasupra zonei de avalanşă era un perete intact de zăpadă. Din fericire, nu a plecat şi partea de sus", a spus Bodean.

Avalanşa în care au decedat adolescenţii Dor Geta Popescu (14 ani) şi Erik Gulacsi (13 ani) a avut loc în zona Şaua Bucurii- Poiana Pelegii, în locul denumit "Căldarea Berbecilor", zăpada care a venit la vale antrenând şi resturi de bolovani.

În avalanşă au mai fost prinse alte cinci persoane care au necesitat îngrijiri medicale în spital, răniţii aflându-se acum în afara oricărui pericol.

Operaţiunea de recuperare a celor doi adolescenţi decedaţi în Retezat a durat duminică peste 11 ore, cei 23 de salvamontişti şi jandarmi montani confruntându-se cu condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu zăpadă, şi a viscolului.

Poliţia a deschis un dosar penal, in rem, cu privire la faptă, ancheta fiind coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg. În funcţie de complexitatea ulterioară a cauzei, dosarul ar putea fi preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Salvamontiştii şi jandarmii montani au avertizat, cu două zile înainte, asupra riscului iminent de avalanşă în masivele Retezat şi Parâng, după ce la munte a nins, iar stratul de zăpadă depăşea un metru la peste 1.800 de metri altitudine. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: avalansa