x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şase persoane din Hunedoara s-au intoxicat cu ciuperci culese din pădure

Şase persoane din Hunedoara s-au intoxicat cu ciuperci culese din pădure

23 Iul 2018   •   15:12
Şase persoane din Hunedoara s-au intoxicat cu ciuperci culese din pădure

 Şase persoane, care fac parte din două familii, au fost internate, în ultimele două zile, în spitalele din Brad şi Deva, după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare culese din pădurile din zona Bradului, unul dintre pacienţi fiind într-o stare mai gravă. 

"Una dintre familii este din municipiul Brad şi este formată din patru persoane. Una dintre acestea este într-o stare mai gravă şi a fost transferată de la spitalul din Brad la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Cealaltă familie este dintr-o localitate din judeţul Arad şi prezintă o formă mai uşoară de intoxicaţie cu ciuperci", a declarat luni,şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, dr. Cecilia Birău. 

Specialiştii recomandă oamenilor să consume ciuperci doar din cele de cultură şi să le evite pe cele din pădure, pe care ar trebui să le cunoască foarte bine dacă doresc să le prepare. 

De altfel, în anumite perioade de creştere, ciupercile otrăvitoare pot semăna cu cele bune de mâncat. 

În această vară, în judeţul Hunedoara au fost consemnate 20 de cazuri de intoxicaţii cu ciuperci, dintre care unul a fost mortal. AGERPRES

×
Subiecte în articol: intoxicat icu ciuperci hunedoara