x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Scandal la învestirea noului preot dintr-o localitate din județul Botoșani

Scandal la învestirea noului preot dintr-o localitate din județul Botoșani

12 Noi 2017   •   11:41
Scandal la învestirea noului preot dintr-o localitate din județul Botoșani

Un scandal a avut loc, duminică dimineaţă, în Biserica "Schimbarea la Faţă a Domnului" din localitatea Schit Orăşeni din comuna Cristeşti-judeţul Botoşani. 

Scandalul s-a declanşat în momentul în care reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au ajuns la biserică pentru a-l învesti pe noul preot paroh, după ce preotul satului a fost caterisit. 

Reprezentanţii Mitropoliei, însoţiţi de jandarmi şi poliţişti, au întâmpinat rezistenţă din partea preotului exclus din biserică, dar şi din partea sătenilor, care îl susţin. 

Martorii susţin că a urmat un şir de agresiuni şi că preotul Ioan Ungureanu, cel care a primit interdicţia de a mai sluji, a fost lovit de reprezentanţii Mitropoliei. 



"La 6.00 dimineaţă, părintele a venit la slujbă. S-a întâlnit cu femeia care vinde lumânări, cu dascălul, au intrat în biserică, s-au închinat şi s-a pregătit pentru Sfânta Liturghie. Au început ceasurile, a început rugăciunea şi au auzit portiere de maşini. Părintele, când a auzit, a ieşit la uşă. A închis prima uşă. Ei au venit cu ranga, cu topoarele să zboare uşa bisericii care este monument istoric. Au venit să instaleze un alt preot. Părintele s-a aşezat în uşa bisericii şi, văzând că nu pot să spargă, l-au luat pe părinte de gât şi l-au trântit jos, l-au bătut cu picioarele şi i-au luat camera", a povestit Violeta Ungureanu, soţia preotului caterisit. 

"Eu, când am venit aici, am găsit uşa spartă, alt preot înăuntru, bodyguarzi, jandarmi care bruscau oamenii din sat. Preotul a fost strâns de gât, târât pe jos. Sunt martori care pot confirma treaba asta", susţine un localnic. 

Preotul nou a fost fugărit de localnici, iar cel caterisit a oficiat slujba religioasă de duminică. 

Ioan Ungureanu a fost dat afară din biserică pentru că a refuzat să îl mai pomenească în biserică, la slujbe, pe mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan. 

Preotul Ioan Ungureanu de la biserica de lemn din localitatea Schit Orăşeni, comuna Cristeşti, a fost sancţionat de Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor după ce a fost acuzat de: schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, de contrazicerea publică a poziţiei bisericii, de insultă, calomnie, defăimare şi clevetirea în public, dar şi de instigare la atitudini şi fapte negative şi de săvârşirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale. AGERPRES

×
Subiecte în articol: preot