x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Se întorc ninsorile în București! Primarul Capitalei, Gabriela Firea: Ne așteaptă o săptămână grea

Se întorc ninsorile în București! Primarul Capitalei, Gabriela Firea: Ne așteaptă o săptămână grea

13 Ian 2017   •   22:19
Se întorc ninsorile în București! Primarul Capitalei, Gabriela Firea: Ne așteaptă o săptămână grea
Sursa foto: Antena 3

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, vineri seara, la Romania TV, că de luni sunt aşteptate din nou ninsori abundente în Bucureşti. Gabriela Firea a precizat că, în ceea ce priveşte autorităţile, acestea sunt în teren pregătite să intervină, însă face apel la cetăţeni, asociaţiile proprietarilor şi a agenţilor economici să ajute la deszăpezire şi să cureţe de zăpadă zonele în care aceştia se află.

"Anul acesta am avut ninsoare abundentă, un strat de 63 de cm. Acum suntem în comandament de iarnă şi pregătim vârful de ninsoare de săptămâna viitoare, pentru că luni seara va ninge, marţi de asemenea va ninge abundent, miercuri şi joi va mai scădea ninsoarea în intensitate. Ne aşteaptă încă o săptămână grea în Capitală şi în zona limitrofă”, a declarat Gabriela Firea într-o emisiune TV.

 
 

 

Gabriela Firea face apel la cetăţeni, asociaţiile proprietarilor şi a agenţilor economici să colaboreze cu autorităţile pentru o deszăpezire mai eficientă.

"Trotuarele din proximitatea blocurilor sau a caselor sunt în responsabilitatea asociaţiilor proprietarilor şi a agenţilor economici. Nu toate asociaţiile şi-au luat măsuri pentru a se ocupa de deszăpezire", a declarat Gabriela Firea.

×