x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sfârșit tragic! O femeie din Sălaj a murit după ce ambulanţa care o transporta a intrat într-un copac

Sfârșit tragic! O femeie din Sălaj a murit după ce ambulanţa care o transporta a intrat într-un copac

19 Noi 2018   •   21:55
Sfârșit tragic! O femeie din Sălaj a murit după ce ambulanţa care o transporta a intrat într-un copac

O femeie de 86 de ani a decedat în urma unui accident petrecut luni pe DN 1H, după ce ambulanţa în care se afla a intrat într-un copac, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Maria Cristea.

Potrivit acesteia, din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că în localitatea Băbeni, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, pe un tronson de drum cu succesiune de curbe semnalizat corespunzător, carosabilul fiind umed, şoferul a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat într-un copac.

La momentul producerii accidentului, ambulanţa se afla în misiune, transporta de la spital la domiciliu un pacient, o femeie în vârstă de 86 de ani. Evenimentul s-a soldat cu rănirea gravă a femeii, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, însă după trei ore a fost declarat decesul.

Şoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident, a mai precizat Maria Cristea. AGERPRES

×