x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL pe Transfăgărăşan. Angelica și băiețelul ei de 7 ani au fost omorâți de un șofer beat și fără permis

Accident TERIBIL pe Transfăgărăşan. Angelica și băiețelul ei de 7 ani au fost omorâți de un șofer beat și fără permis

01 Noi 2019   •   11:23
Accident TERIBIL pe Transfăgărăşan. Angelica și băiețelul ei de 7 ani au fost omorâți de un șofer beat și fără permis
Sursa foto: Facebook

UPDATE Tânăra mamă ucisă alături de copilul ei de 7 ani, de către un șofer beat și fără permis, se numește Antonie Angelica și are 30 de ani. Femeia era cu fiul ei și un nepot pe marginea drumului, în localitatea Cârțișoara, atunci când a fost lovită în plin de mașina scăpată de sub control.

UPDATE ORA 21.08 Unul dintre copiii accidentaţi joi seara, pe Transfăgărăşan, în Cârţişoara şi mama lui au decedat după ce au fost loviţi atât ei, cât şi un băiat, de 14 ani, de un şofer fără permis care consumase alcool, potrivit Poliţiei, Ambulanţei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din Sibiu.

Conform surselor citate, singurul supravieţuitor al accidentului, un băiat de 14 ani, va fi transportat la Centrul Primiri Urgenţe (CPU) de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu.

"Un copil de 7 ani prezenta traumatism cranian sever, multiple leziuni ale membrelor şi, din păcate, manevrele de resuscitare nu au dat rezultate. Femeia, de 30 de ani, mama copilului, avea leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decesul, după încercările de resuscitare. Băiatul de 14 ani, cu traumatism la membrul inferior, este transportat la CPU Sibiu", a anunţat Ambulanţa Sibiu.

Un sibian de 37 de ani, din oraşul Cisnădie, a pierdut controlul maşinii şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a lovit o femeie de 30 de ani şi doi copii, după care a intrat cu maşina într-un gard. Şoferul a fugit pe jos de la locul accidentului, însă a fost găsit de către poliţişti. În urma verificărilor s-a constatat că şoferul nu are permis de conducere şi are o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu.

stire initiala Şoferul care a accidentat grav doi copii şi o femeie, joi seara, pe Transfăgărăşan, în localitatea Cârţişoara, s-a întors la locul faptei, după ce fugise pe jos, iar din primele cercetări s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere, potrivit Poliţiei.

„Autorul accidentului are 37 de ani şi domiciliul în Cisnădie. A revenit la locul accidentului. Din primele cercetări se pare că în timp ce conducea maşina a pierdut controlul, a pătruns pe sensul opus de mers, unde a accidentat o femeie şi doi copii (7 şi 10 ani), apoi a intrat într-un gard. Bărbatul nu deţine permis de conducere”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Luciana Lazăr.

Echipajele SMURD ajunse la faţa locului au început manevrele de resuscitare asupra celor doi copii accidentaţi, care sunt inconştienţi. Femeia prezintă traumatism de membru inferior, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Alina Voina.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident