x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sibiul concurează pentru un loc în Top 20 destinaţii turistice europene 2020

Sibiul concurează pentru un loc în Top 20 destinaţii turistice europene 2020

31 Ian 2019   •   17:18
Sibiul concurează pentru un loc în Top 20 destinaţii turistice europene 2020

Municipiul Sibiu, singurul oraş turistic românesc care deţine trei stele Michelin, va concura pentru un loc în Top 20 destinaţii turistice europene 2020, o competiţie în care a fost deja preselectat, au decis joi, în unanimitate consilierii locali.
Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local adoptate joi, Sibiul se va înscrie în competiţia European Best Destinations 2020 şi va plăti o taxă de înscriere de 9.980 de euro.
Oraşele care au fost incluse în acest top s-au bucurat de o creştere a numărului de turişti, cu procente cuprinse între 13% şi 25%, se arată în hotărârea Consiliului Local Sibiu.
Sibiul s-a remarcat până acum ca şi Capitală Culturală Europeană în 2007, iar anul acesta are statutul de Regiune Gastronomică Europeană. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sibiu top 20 destinaţii europene