x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sinucidere la Neamț. Un bărbat s-a aruncat în fața camionului

Sinucidere la Neamț. Un bărbat s-a aruncat în fața camionului

26 Feb 2020   •   12:20
Sinucidere la Neamț. Un bărbat s-a aruncat în fața camionului

Un bărbat de 55 de ani s-a aruncat în această dimineață în fața unui camion. Incidentul a avut loc în comuna Agapia din județul Neamț.  Din informații reiese că acesta era bolnav, asupra lui găsindu-se un bilet de adio prin care își cere scuze pentru gestul său. 

„Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 34 de ani, din Răucești, județul Neamț, conducea o autoutilitară pe DN 15 C, din direcția Târgu-Neamț – Piatra-Neamț, în localitatea Săcălușești, a surprins și accidentat mortal un bărbat de 55 de ani, din Agapia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu.

Traficul rutier a fost blocat o perioadă, iar după cercetări s-a reluat.

Șoferul mașinii nu consumase alcool.

Conform unor surse din cadrul anchetatorilor, polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, având indicii că pietonul s-ar fi aruncat în fața vehiculului.

Se pare că asupra lui a fost găsit și un bilet de adio în care scria că se va arunca în fața unei mașini din cauza bolilor de care suferă și își cerea scuze pentru gest.

Polițiștii vor deschide un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Mediafax

×
Subiecte în articol: sinucidere accident