x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Situație inedită în Sălaj. Un barbat, care nu a ieșit din casă de peste un an, s-a infectat cu COVID-19

Situație inedită în Sălaj. Un barbat, care nu a ieșit din casă de peste un an, s-a infectat cu COVID-19

05 Iun 2020   •   14:35
Situație inedită în Sălaj. Un barbat, care nu a ieșit din casă de peste un an, s-a infectat cu COVID-19

În localitatea Șimleu Silvaniei a fost înregistrat primul caz de infectare cu COVID-19. Un bărbat care nu a ieșit din locuinţa sa de c un an şi jumătate a ieșit pozitiv la test.

"O persoană din Şimleu Silvaniei, la primul test care i s-a făcut, a fost confirmat pozitiv. A fost internat la spitalul nostru, fiind spital suport, pentru o perioadă, apoi a fost transferat la Spitalul de infecţioase din Zalău. Persoana are comorbidităţi. Este o persoană nu foarte în vârstă. Are în jur de 51 de ani. A avut probleme de sănătate şi, ceea ce este şi cel mai curios, persoana nu a ieşit din casă de cel puţin un an jumate, din informaţiile pe care le am eu.

Vă rog să nu intraţi în panică, dar în acelaşi timp să respectaţi nişte reguli minime, pentru că şi dacă în această perioadă lucrurile s-au detensionat puţin, trebuie să avem grijă, în primul rând de noi, şi, în acelaşi timp, să avem grijă de cei din jurul nostru. Există posibilitatea ca la al doilea test virusul să nu se confirme", a precizat pe Facebook, primarul Septimiu Ţurcaş.

Toate persoanele care au intrat în contact în ultima perioadă cu cel infectat cu coronavirus vor fi izolaţi la domiciliu, iar în blocul în care locuieşte bărbatul, se va efectua o dezinfecţie.

În judeţul Sălaj se află în carantină 12 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 1.840 de persoane. Au fost confirmate 98 de persoane cu coronavirus. Dintre acestea, 59 au fost declarate vindecate şi externate, iar 11 au decedat

×