x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şocant! Un pervers a fost prins în flagrant în timp ce se masturba în faţa unei şcoli din Dâmboviţa

Şocant! Un pervers a fost prins în flagrant în timp ce se masturba în faţa unei şcoli din Dâmboviţa

13 Mar 2018   •   14:08
Şocant! Un pervers a fost prins în flagrant în timp ce se masturba în faţa unei şcoli din Dâmboviţa

Situaţie şocantă în oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa. Un pervers a fost surprins de oameni în timp ce se masturba în faţa unei şcoli.

Perversul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, a fost prins de poliţiştii chemaţi de trecători prin numărul unic de urgenţă 112.

Oamenii au rămas şocaţi atunci când au observat ce făcea tânărul în faţa şcolii. Imediat au pus mâna pe telefoane şi au sunat la 112.

La faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj al Poliţiei care l-a prins pe pervers şi l-a condus la sediu pentru audieri.

Potrivit primelor informaţii, tânărul de 20 de ani nu este la prima abatere de acest gen.

În trecut, el a mai fost prins în timp ce făcea acelaşi lucru în judeţul Ilfov.

Poliţiştii au deschis o anchetă, însă, din nefericire, perversul va fi lăsat în libertate pentru că, pentru o astfel de faptă, nu riscă decât o amendă.http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: pervers dămboviţa scoala