x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şofer prins de poliţişti, pe A3, cu viteza de 208 km/h

Şofer prins de poliţişti, pe A3, cu viteza de 208 km/h

20 Noi 2015   •   19:10
Şofer prins de poliţişti, pe A3, cu viteza de 208 km/h
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a rămas fără permis după ce a fost prins vineri de poliţişti conducând cu 208 km/h pe autostrada A3, tronsonul Turda-Borş.

"În jurul orei 16,05, pe autostrada A3, un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 208 km/h", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remis vineri AGERPRES.

Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 945 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.

×