x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Spital din Suceava, în carantină. Cei mai mulți dintre pacienți și angajați, confirmați cu COVID-19

Spital din Suceava, în carantină. Cei mai mulți dintre pacienți și angajați, confirmați cu COVID-19

08 Apr 2020   •   21:36
Spital din Suceava, în carantină. Cei mai mulți dintre pacienți și angajați, confirmați cu COVID-19
Sursa foto: Foto: Victor Stroe

Spitalul de Îngrijri Paliative Ilișești din județul Suceava a intrat, miercuri, în carantină, după ce majoritatea pacienților și mai multe cadre medicale au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

„Au fost mai multe cadre medicale și pacienți depistați pozitiv și s-a luat decizia carantinării. O parte din personalul medical depistat pozitiv, care este asimptomatic, va rămâne în spital și va avea grijă de pacienți”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul DSP Suceava, Manuela Trifan.

Astfel, din cei 41 de pacienți aflați în spital, 31 sunt pozitivi, iar din cei 52 de angajați ai spitalului, 28 sunt pozitivi.

Potrivit directorului DSP Suceava, atât pacienții, cât și cadrele medicale sunt fie asimptomatici, fie au forme ușoare de boală.

În spital au rămas 28 de angajați care se vor ocupa, în continuare, de îngrijirea pacienților.

„Am considerat că aceasta este cea mai bună soluție atât din punct de vedere epidemiologic, cât și pentru familiile personalului medical depistat pozitiv. Deschiderea a venit și din partea lor să se procedeze așa”, a mai spus Manuela Trifan.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: spital suceava