x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Spital militar de campanie la Timișoara, cel mai probabil pe stadionul CFR

Spital militar de campanie la Timișoara, cel mai probabil pe stadionul CFR

21 Apr 2020   •   11:39
Spital militar de campanie la Timișoara, cel mai probabil pe stadionul CFR

Un spital militar de campanie va fi instalat la Timișoara, cel mai probabil pe stadionul CFR.

Prefectura Timiș transmite că, în urma unor discuții pe care prefectul Liliana Oneț le-a avut zilele trecute cu reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, este oficial anunțul că se pregătește instalarea unui spital militar de campanie la Timișoara.

După analizarea mai multor locații, cel mai probabil acesta va fi instalat pe stadionul CFR din Timișoara.

Sistemul Medical Modular de Intervenție și Tratament de la Timișoara va avea rolul de a trata cazurile ușoare și medii de infectări cu COVID-19 pentru județul Timiș și zona de vest și va asigura decongestionarea altor unități medicale din zona de vest. Unitatea mobilă va avea și o tabără de carantinare, cu o zonă de izolare și triaj pentru cazurile asimptomatice.

În zilele următoare, MApN va oferi mai multe detalii legate de modul de funcționare al spitalului mobil.

Mediafax

×
Subiecte în articol: spital militar cfr timisoara