x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Suceava: Imobil incendiat intenţionat la Rădăuţi

Suceava: Imobil incendiat intenţionat la Rădăuţi

09 Iun 2017   •   11:40
Suceava: Imobil incendiat intenţionat la Rădăuţi

Un imobil din Rădăuţi a fost incendiat intenţionat în noaptea de joi spre vineri, o femeie în vârstă de 66 de ani primind îngrijiri medicale după ce s-a intoxicat cu fum şi a făcut atac de panică, a declarat, presei, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. 

Potrivit sursei citate, militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi ai Gărzii de Intervenţie Siret au intervenit cu cinci autospeciale şi o ambulanţă SMURD, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din municipiul Rădăuţi. 

''La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la o locuinţă P+1 şi la două construcţii anexe din lemn, existând pericolul de propagare la întreaga clădire de locuit şi la proprietăţile învecinate. Gospodăria este împărţită între doi proprietari, unul dintre aceştia locuind la parterul casei, iar celălalt la etaj'', a arătat Găleată. 

Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 66 de ani, care s-a intoxicat cu fum şi a suferit un atac de panică, ulterior aceasta fiind transportată la Centrul de Primire Urgenţe a spitalului din Rădăuţi, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. 

Proprietarului de la parter i-au ars holul, bucătăria şi bunuri din interior, precum şi o anexă din lemn şi s-au degradat pereţii de la două camere de locuit. 

Celui de-al doilea proprietar i-au ars holul, acoperişul pe o suprafaţă de 10 metri pătraţi, o anexă şi i s-au degradat pereţii de la două camere de locuit. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. 

Incendiul a fost lichidat după o intervenţie de aproximativ patru ore.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: incendiu Rădăuţi