x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Sufrageria Castelului Bran, pregătită să aştepte îndrăgostiţii de Valentine's Day

Sufrageria Castelului Bran, pregătită să aştepte îndrăgostiţii de Valentine's Day

07 Feb 2018   •   17:16
Sufrageria Castelului Bran, pregătită să aştepte îndrăgostiţii de Valentine's Day

Valentine's Day este un prilej bun pentru Contele Dracula să-şi dezvăluie latura sa sentimentală, iar în 14 februarie Sufrageria Castelului Bran devine un spaţiu cald şi primitor, în care aromele de cafea şi ceai, dar şi de ciocolată caldă şi căpşuni se vor amesteca după gustul îndrăgostiţilor, precizează, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, PR managerul Castelului Bran, Bogdana Balmuş. 

Cuplurile care îi vor trece pragul, indiferent de vârstă, îşi vor putea mărturisi cele mai frumoase sentimente, la lumina lumânărilor, învăluiţi de acorduri pe măsură. 

''Este ziua în care zidurile reci, care păstrează poveştile de mult apuse cu prinţese şi cavaleri, vor fi martore ale visurilor şi speranţelor actuale ale îndrăgostiţilor. Şi cum vizitarea Castelului Bran este, pentru mulţi, un moment memorabil, Contele s-a gândit să ofere posibilitatea îndrăgostiţilor să-şi mărturisească iubirea prin intermediul unui lacăt sub formă de inimioară care va dăinui peste timp la poalele edificiului. Se vor scrie astfel poveşti de iubire care se vor adăuga celor pe care Castelul Bran le-a trăit în 640 de ani de existenţă'', se menţionează în comunicat. 

Accesul la Castelul Bran în ziua de 14 februarie se face în intervalul orar 9.00-16.00, preţul biletului fiind de 40 de lei pentru adulţi, 25 de lei pentru studenţi, 30 de lei pentru seniori şi 10 lei pentru copii, potrivit sursei citate. 

×
Subiecte în articol: valentine's day castelului bran