x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tânăr din Vâlcea arestat pentru viol. Victima este chiar străbunica sa imobilizată la pat

Tânăr din Vâlcea arestat pentru viol. Victima este chiar străbunica sa imobilizată la pat

30 Mai 2020   •   18:30
Tânăr din Vâlcea arestat pentru viol. Victima este chiar străbunica sa imobilizată la pat

Un tânăr de 24 de ani din comuna Muereasca, județul Vâlcea, a fost arestat preventiv sâmbătă pentru 30 de zile, fiind acuzat că și-a violat străbunica în vârstă de 84 de ani, imobilizată la pat.

Potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, polițiștii au fost sesizați vineri chiar de mama tânărului, care le-a povestit oamenilor legii că fiul ei și-a violat străbunica.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și, în urma cercetărilor, au stabilit că, în noaptea de joi spre vineri, tânărul a mers în locuința străbunicii sale de 84 de ani, care se afla imobilizată la pat.

„Acesta a profitat de imposibilitatea bătrânei de a se apăra și prin constrângere a dezbrăcat-o și a întreținut relații sexuale cu aceasta”, au transmis polițiștii din Vâlcea.

Tânărul a fost inițial reținut pentru 24 de ore, iar sâmbătă, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Mediafax

×
Subiecte în articol: tânăr viol strabunica valcea