x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Târgu-Jiu: Un pacient suspect de COVID-19, care a fugit din spital, găsit într-un taxi

Târgu-Jiu: Un pacient suspect de COVID-19, care a fugit din spital, găsit într-un taxi

12 Mai 2020   •   21:15
Târgu-Jiu: Un pacient suspect de COVID-19, care a fugit din spital, găsit într-un taxi

Un bărbat de 31 de ani, din oraşul Rovinari, judeţul Gorj, suspect de COVID 19, care a fugit, duminică, din Secţia de Boli Infecţioase a SJU Târgu-Jiu, a fost prins luni, într-un taxi, informează corespondentul MEDIAFAX.

Poliţiştii au deschis o anchetă, întocmind dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Bărbatul de 31 de ani, din oraşul Rovinari, a fost adus, duminică seara, dintr-un centru de carantină din Rânca, fiind internat la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. Pacientul suspect de coronavirus nu a mai aşteptat venirea rezultatelor şi a fugit din spital. Medicii au sesizat poliţia, iar a doua zi oamenii legii au reuşit să îl aducă pe barbat înapoi la unitatea medicală. Surse susţin că a fost găsit într-un taxi, în comuna Bâlteni, judeţul Gorj.

"La data de 10 mai 2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că numitul M. V, în data de 10.05.2020, în intervalul orar 21.45-22.30, a plecat în mod voluntar prin escaladarea ferestrei din salonul Nr.3 , clădirea Dermato-Venerice, Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, după ce în prealabil, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 21.00, a fost adus cu ambulanţa din zona montană Rânca unde se afla în carantină, cu agitaţie psihomotorie şi suspect de SARS COV 2 . În cauză s-a dispus începerea urrnăririi penale in rem", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pacient COVID-19