x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Târgul de Florii va avea loc de vineri până duminică, la Muzeul Ţăranului

Târgul de Florii va avea loc de vineri până duminică, la Muzeul Ţăranului

29 Mar 2018   •   16:16
Târgul de Florii va avea loc de vineri până duminică, la Muzeul Ţăranului

Tradiţionalul Târg de Florii, care oferă posibilitatea vizitatorilor de a cumpăra diverse lucruri "meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri", îşi aşteaptă oaspeţii de vineri până duminică, între orele 10,00 şi 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. 

"Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Naţional al Ţăranului Român ţine această sărbătoare şi îşi aşteaptă vizitatorii, timp de trei zile, să vină la primul târg de meşteri de peste an. La Târgul de Florii participă încondeietoare, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, olari, iconari, lingurari, pielari, rudari... meşteri vechi, care şi-au dovedit iscusinţa de-a lungul timpului şi care duc mai departe tradiţia meşteşugului lor. Veţi avea prilejul să-i întâlniţi şi să târguiţi o mulţime de lucruri frumoase, meşteşugite cu sârg şi încărcate cu semne şi înţelesuri", informează instituia gazdă.

Din Târgul de Florii de la Muzeul de la Şosea, vor putea fi procurate "ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat şi multe altele", dar şi "d-ale gurii", precum cozonaci şi plăcinte, fel şi fel de dulciuri din Teleorman, turtă dulce de Harghita, miere de albine, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă şi dulceaţă". 

Preţ biletului este de 4 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de reducere - 2 lei. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: târg de florii