x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tentativă de crimă. O studentă şi-a înjunghiat iubitul în gât

Tentativă de crimă. O studentă şi-a înjunghiat iubitul în gât

26 Noi 2018   •   12:33
Tentativă de crimă. O studentă şi-a înjunghiat iubitul în gât
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Scene teribile la Târgovişte, unde o studentă şi-a lovit iubitul cu cuţitul în gât, de mai multe ori. Fata, studentă la psihologie, şi-a dat seama la timp la gravitatea faptei sale şi a chemat ambulanţa. Echipajul de salvare sosit de urgenţă la locul atacului a reuşit să oprească sângerarea tânărului, iar acesta a fost transportat la spital pentru a fi operat.

Potrivit presei locale, atacatoarea este studentă eminentă la Facultatea de Psihologie din Bucureşti, are 20 de ani, şi şi-a atacat iubitul, un student la drept, tot de 20 de ani. Incidentul a avut loc în casa casa părinţilor fetei din Târgovişte, unde cei doi au mers să-şi petreacă weekend-ul.

Se pare că cei doi tineri au consumat alcool în noaptea de sâmbătă spre duminică  şi s-au luat la ceartă. Fata a pus mâna pe un cuţit şi l-a atacat pe băiat, pe care l-a înjunghiat de mai multe ori.

Sursa: Târgovişte News

×
Subiecte în articol: atac cu cutitul targoviste